Ploaia iubirii ♥

-Ana,te rog cand pleci de acasa sa nu uiti umbrela.E furtuna afara.Abia am ajuns uscata acasa.
-Stai linistita mama,n-o voi uita,zise Ana plecand.
     Off...as vrea ca toamna asta urata si ploioasa a dispara mai repede,isi zise fata in gand.Toamna asta imi da o stare de tristete,tristete pe care din pacate n-am cu cine a o impartasi, deoarece abia m-am mutat in Brasov si nu cunosc pe nimeni,continua ea.Ajungand intr-un final in statia de autobuz si adapostindu-se sub o copertina, zari privirea unui baiat cu ochii mari si negri, sclipitori in lumina lunii.Anei i-a atras atentia prin zambetul timid ce i se intrezarea pe chip.Era un baiat aratos, care probabil i-ar fi fost pe plac oricarei fete.Se uita la el pe furis,cu coada ochiului,deoarece ii era teama sa nu o vada. Se putea observa ca amandoi erau timizi, fapt pentru care nu si-au spus nicio vorba,chiar daca se placeau.
    Ana ar fi vrut sa gaseasca o scuza si sa-l intrebe de unde si-a luat umbrela aceea mare,neagra, dar a avut o ezitare si s-a razgandit. Se gandea ca poate va zice el ceva ,dar asta nu s-a intamplat. A venit unul dintre autobuzele care treceau pe acolo si ea s-a urcat in el.Poate daca n-ar fi venit autobuzul asa repede,unul dintre ei ar fi indraznit sa faca primul pas si sa-l bage pe celalalt in seama. Se aseaza pe scaunul din fundul autobuzului, uitandu-se pe fereastra si observand tristetea din ochii baiatului .Ii veni sa planga dar s-a abtinut.S-a gandit chiar sa coboare la prima statie si sa se intoarca la el dar era prea tarziu in noapte.
In seara aceea l-a visat,spunandu-i sa se intoarca a doua seara, tot in statia aceea."Oare daca ma duc va fi acolo?".Ana n-a stat prea mult pe ganduri deoarece simtea un gol in inima si s-a dus in statie,la aceeasi ora.A asteptat o ora,iar dupa aceea,vazand ca visul ei a fost o simpla iluzie si o speranta neindeplinita pentru ea, se duce acasa. Mama ei vazand-o trista toata ziua ,ii zise:
- Ana,ai patit ceva?De ieri seara te vad abatuta,trista.Stii ca-mi poti spune orice.
- Stai linistita mama, nu e nimic important...
- Sper sa nu ai nimic.E din cauza mutarii?Sa stii ca daca regreti ca ne-am mutat aici ne putem intoarce oricand in Bucuresti.Am vrut doar sa-ti fie tie mai bine,acum ca tata nu mai e.
- Stiu mama,zise Ana...imi place ca ne-am mutat aici,ne vom obisnui in timp.Stai linistita, ti-am mai zis ca nu am nimic.
   Insa in sufletul ei nimic nu mai era la fel,simtea ca din seara aceea s-a schimbat ceva, simtea un abis din care nimeni n-o mai putea scapa,numai privirea aceea calda a baiatului.Mintea ei era imprastiata in toate directiile,din ce in ce mai profunde.

    Mihai simtea acelasi gol pentru ca nu a avut curajul sa intre in vorba cu "tanara frumoasa,cu ochii ca marea" cum i-o descrisese prietenului sau cel mai bun.Cand a zarit-o prima data inima i-a stat in loc, stia ca e ceva diferit la ea, fata de toate fetele pe care le mai vazuse. Simtea ca a fost dragoste la prima vedere.Se gandea sa se mai duca in statia de autobuz si poate o va mai intalni, asta si facand,insa in zilele in care se ducea el nu venea ea iar in zilele in care se ducea ea nu aparea el.Cand a vazut-o prima data i s-a parut cea mai frumoasa dintre toate fetele pe care le vazuse pana acum,avea acel ceva special care il facea sa nu se mai gandeasca in alta parte.

 Peste un an, iesind cu prietenele la o cafenea, Ana ramane stana de piatra cand il zareste pe Mihai.Avea aceeasi privire,aceeasi ochi sclipitori,acum la lumina zilei.El a recunoscut-o imediat, amintindu-si de seara aceea ploioasa si magica si s-a dus inspre ea. Ramanand incremenita,fata abia poate sa scoata o vorba cand acesta se prezinta si o intreaba daca il mai recunoaste.

- Buna,Ana..imi pare bine…eu.. ă..da..imi amintesc,cred.. zice ea inrosindu-se.

- Ana, ai vrea sa ne intalnim?Iti marturisesc sincer ca mi-ar face placere sa ma intalnesc cu fata care m-a tulburat  asa mult,zice zambind timid.

     Ana este fermecata de vocea acestuia linistitoare,mladioasa,imprimandu-i-se adanc in minte.Simte acelasi lucru ca si Mihai, aceeasi tulburare sufleteasca,acelasi zbucium.Aude in cap numai ecourile acestuia,compensand astfel parca timpul petrecut gandindu-se la el,la seara aceea.Dupa ce revine din starea ei euforica,Ana accepta sa se intalneasca cu el in seara aceea ,plutind pana acasa ca pe un norisor.Aceasta intalnire la cafenea i-a indus o stare pe care nu o mai avuse niciodata, de plutire, de usurare ca a aflat in sfarsit cine este el.Incepe sa se gandeasca la destin, la toate povestile pe care le auzise din diferite parti si cele povestite de mama ei, care credea in destin. Totul se lumineaza in sufletul ei si nu se mai poate gandi la altceva decat la intalnirea din seara aceea cu Mihai si la cat de predestinata a fost intalnirea acestora la cafenea,dupa un an.Vede aceasta intalnire ca pe un semn.

     A fost o seara frumoasa,de vara tarzie, cu zambete si multe vorbe frumoase.Cei doi s-au cunoscut mai bine,si-au amintit acea seara,au ramas umiti cand si-au marturisit tulburarea reciproca,visandu-se. Au realizat ca amandoi simtisera acelasi lucru,ca sufletele lor erau aproape,unul langa altul,chiar daca fizic nu erau impreuna si nici macar nu se cunoscusera.

   Au ramas impreuna din seara aceea,urmand zile din ce in ce mai frumoase, in care simteau ca se completeaza unul pe celalalt din ce in ce mai mult ,fiind nedespartiti. Mihai incepe s-o divinizeze pe Ana,asemanand-o cu o zana din povesti,spunand ca n-ar mai putea trai fara ea,ca este cel mai norocos baiat din lume ,uitand de lumea din jur si plasand-o pe ea in centrul universului lui.Ana il iubea la fel de mult, respira si traia prin el.Amandoi erau fermecati, traind parca intr-o alta lume,nepamanteana.Pierdeau noptile impreuna,nu mai dadeau importanta nimanui din jur, facultatea lasand-o pe un plan secund, contau decat ei doi, petreceau din ce in ce mai mult timp impreuna.

    Mama acesteia ii vroia binele,dar devine ingrijorata,deoarece Ana neglija tot, la facultate nu prea mai dadea, toata ziua statea numai cu Mihai.Incepe sa-l considere pe Mihai un pierde-vara deoarece ii schimbase fiica asa de mult incat dupa cateva luni de cand se cunoscusera,Ana devenise alta persoana, “aeriana”.Pe de o parte o intelegea pentru ca stia ca la varsta ei este normal sa te indragostesti si sa traiesti prin iubire si asa i se intamplase si ei cu tatal Anei,dar nu i se pare normal sa renunte la studii pentru a petrece cat mai mult timp cu celalalt.Incearca sa vorbeasca cu ea, sa-i explice ca nu e bine cat de mult s-a schimbat si ca mai sunt si alte lucruri importante,cum ar fi studiile ,pe care ar trebui sa le ia in considerare,dar Ana nici n-o asculta ,ea este convinsa ca iubirea dintre ea si Mihai este cea mai importanta si orice altceva nu o intereseaza,vrea doar sa fie lasata in pace,sa fie inteleasa de mama ei si nu criticata.Tocmai cand isi gasise fericirea si mai uitase incidentul nefericit in care si-a pierdut tatal acum doi ani,ramanandu-i doar mama,credea pana azi ca are in aceasta un sprijin necontenit ,si-si poate trai  magica poveste de dragoste impreuna cu Mihai lipsita de griji si reprosuri.Considera ca mama ei nu vrea s-o vada fericita, si din cauza asta se distanteaza si mai mult de ea,vazand-o ca pe un inamic.

     Nemaisuportand situatia,vazand-o pe Ana cum se distanteaza pe zi ce trece de ea si cum se schimba intr-un mod negativ,mama acesteia decide ca cel mai bine ar fi ca acestea sa se intoarca in Bucuresti,chiar daca Anei i-ar aduce amintiri dureroase cu tatal ei.Ii zice Anei ca maine dimineata au tren la ora sase dimineata si ar face bine sa se desparta de Mihai .Ana ramane socata,rugandu-se sa fie o gluma de-a mamei ei.Totul se naruieste in mintea ei,vede o imagine neagra si sumbra in fata ochilor, simte ca fericirea ei s-a terminat.Mama ei,cea pe care o iubea nespus si care i-a fost alaturi tot timpul tocmai ii infipsese un cutit in suflet.

- Mama,inteleg ca te simti neglijata,dar intelege-ma si pe mine, il iubesc!

- Nu Ana, asta nu mai e iubire,e obsesie.Tu nu vezi ca pe zi ce trece te indepartezi tot mai mult de mine si nu mai dai atentie la nimic din jurul tau?Totul se rezuma la Mihai.Te rog sa-mi spui,de cand nu ai mai dat pe la facultate? De cand nu te-ai mai intalnit cu prietenii tai?Tocmai cand te acomodasei si tu aici,iti facusei noi cunostiinte, erai asa linistita, sa apara acest baiat in viata ta si sa te dea complet peste cap.

-  De ce ma iei acuma cu intrebarile astea?Am crezut ca pot conta pe tine intotdeuna si nu mi-am imaginat niciodata ca propria mea mama se va intoarce impotriva mea ,tocmai cand ma vede fericita.Inteleg ca de cand nu mai e tata te simti mai singura,dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma tii pe mine din scurt,sa ma controlezi si sa-mi reprosezi diferite lucuri.

- Discutia e incheiata, am incercat sa te fac sa intelegi de buna voie ca nu e bun drumul pe care il urmezi,daca nu ai inteles este alegerea ta,Maine dimineata sa fii gata la ora cinci jumatate.La sase avem tren si trebuie sa fim la gara.

- Nu mama,eu nu voi pleca din Brasov.Raman cu Mihai.Daca doresti sa te intorci dumneata singura,n-ai decat,eu nu ma pot impotrivi.

- Ana, pentru numele lui Dumnezeu,inceteaza ! Nu realizezi ca sunt mama ta?Cum poti sa vorbesti asa cu mine?Ori te intorci la Bucuresti,ori uiti ca ai o mama.

- Mama, nu ma pune in situatia asta,te rog frumos.Nu ti-am gresit cu nimic si nu am facut rau nimanui ca m-am indragostit.Intotdeuna ne-am inteles bine, gandeste-te…

- Pai nu vezi ca nu mai ai respect fata de mine? Imi intorci vorbele,ai fii in stare chiar sa alegi sa ramai cu un necunoscut decat sa te intorci cu mine,mama ta,care te-a crescut si a avut grija de tine de cand te-ai nascut,zise mama acesteia cu ochii inlacrimati.

      Ana se emotioneaza si se hotaraste sa mearga cu ea la Bucuresti,insa sa nu se desparta de Mihai,ci sa pastreze relatia la distanta,urmand ca ea sa se duca in week-end-uri la Brasov si el sa vina in vizita pe la Bucuresti, pana aceastia termina facultatea, sa se poata casatori.Zicandu-i lui Mihai vestea, acestuia i se opreste inima in loc,neintelegand de ce Ana pleaca la Bucuresti daca il iubeste.In sufletul lui se da o lupta aprinsa ,deoarece ,negasind niciun motiv plauzibil pentru el ca  sa plece, considera ca Ana si-a gasit pe altcineva.Gelozia il cuprinde ,rupand el relatia.

- Imi pare rau, am crezut ca intr-adevar ma iubesti si ca toate clipele minunate petrecute impreuna au fost adevarate,dar vad ca totul a fost doar un vis frumos incheaiat prea devreme.Acum realizez ca tot timpul acesta m-ai mintit,te-ai jucat cu sentimentele mele.

- Nu Mihai, nu spune asta,Stii bine ca amandoi simtim acelasi lucru,si daca iubirea noastra este puternica, va supravietui distantei.Adu-ti aminte seara aceea ploioasa…cand nu ne-am vorbit dar totusi sentimentele noastre au ramas aceleasi chiar daca nu ne-am mai revazut decat dupa un an..O sa ne vedem in week-end-uri,in vacante,oricand vrem noi.Dar trebuie sa terminam si noi facultatea,sa ne facem un rost in viata pentru ca sa ne putem casatori.

- Ai dreptate,dar crezi ca o sa pot trai cu gandul ca tu acolo poti fii cu altcineva?Ca vrei mai spune si altor baieti aceleasi lucururi pe care mi le-ai spus si mie?Daca tu asta vrei,n-ai decat sa pleci.Dar de mine uita.

- Daca esti asa asa egoist gelos si nu intelegi ca totul va ramane la fel,doar ca distanta ne va desparti un an,maxim doi,inseamna ca nu m-ai iubit niciodata,zice fata izbucnind in plans.

   Mihai nu mai zice nimic,urandu-i doar succes in viata si plecand amarat.

    Ana pleaca plangand acasa si se hotaraste sa arunce toate amintirile pe care le avea cu el,jucarii de plus,scrisori,si sa arda toate pozele.In sufletul ei acum e numai ceata,mintea ei e bulversata de ganduri care o macina,isi reaminteste toate clipele frumoase petrecute cu el si toate planurile de viitor pe care indragostitii si le facusera.

    Dupa doua luni de suferinta care pareau de fapt doi ani,Ana se hotaraste sa incerce sa afle ce mai face Mihai de la o prietena comuna din Brasov.Ramane socata cand afla ca acesta a fost la un pas sa moara,vrand sa se sinucida.

- Atunci cand ai plecat,n-a mai vrut sa vorbeasca cu nimeni,tot timpul il vedeai nervos si suparat,il simteai ca si cand ar fii cel mai nefericit om de pe pamant.A inceput sa bea,il vedeai tot timpul cu o sticla de bautura in mana,la facultate n-a mai dat deloc,ba chiar a fost exmatriculat deoarece s-a dus beat la un curs si s-a luat la cearta cu profesorii.Cert e ca, intr-o zi,nemaisuportand atata durere,s-a dus pe un pod de la marginea orasului hotarat sa se arunce in apa.A avut noroc pentru ca mama lui a prevazut ce urma sa se intample si a reusit sa-l convinga sa nu faca prostia asta.Dar de atunci parca e mai intunecat,mai suparat.Sincer,cand il vad,mi se rupe inima in doua de saracul baiat.

     Auzind acestea,Ana isi da seama ca iubirea lor este este mai importanta si decide sa lase totul deoparte si sa se intoarca in Brasov,la Mihai.Mama acesteia o intelege in cele din urma si isi da seama si ea ca iubirea lor este una profunda, adevarata si ca nimic nu ii poate sta in cale.

    Ana se intoarce la Brasov si are parte de o intalnire emotionanta cu Mihai.Acestia lamuresc toate neintelegerile,marturisindu-si ca nicio clipa nu au incetat sa se iubeasca  si ca in tot timpul cat au stat despartiti au suferit enorm,ca si cum si-ar fi pierdut viata o fiinta draga de-a lor in fiecare zi..de fapt sufletele lor mureau si se atrofiau pe zi ce trecea.

   Iubirea lor a invins pana la urma,iar toate obstacolele au fost invinse,deoarece s-au iubit cu adevarat.Ploaia pentru ei a fost un semn al destinului, a contribuit la intensificarea sentimentelor,a fost o ploaie a iubirii lor.